Voi ce stiti despre sticleti?

Eu, una, stiam doar ca e o pasare cantatoare, de talie mica, pe care multi oameni, in trecut, o tineau in colivii. Pentru ca are, intr-adevar, un tril deosebit. M-a chinuit un sticlete vreo 3 saptamani, il auzeam cantand prin copacii din dreptul balconului, dar nu reuseam niciodata sa-l vad, daramite sa-l si fotografiez. Si, intr-o zi, vad o bazdaganie mica ce canta de mama focului, ca norocul ca aveam si aparatul foto la mine, si am reusit sa-l surprind. Era sus pe o creanga si abia dupa ce am descarcat pozele si am reusit sa dau un "zoom" pe imagine, am vazut cat e de frumoasa pasarea asta.
Omul pe care il tot bombardez cu cele mai tampite intrebari si care ma ajuta sa identific pasarile pe care le gasesc, m-a facut sa rad in hohote: "E un sticlete. Astia canta ca oligofrenii". Si am inceput, prin urmare, sa-mi fac temele.
Asadar: Sticletele (Carduelis carduelis) e o pasare cantatoare, de talie mica si viu colorata. Se distinge prin pata rosie din jurul ciocului, ceafa, aripile si coada sunt negre cu galben. Restul penajului e cafeniu iar obrajii sunt albi. Isi alege ramurile cele mai golase pentru a-si expune penajul frumos si a-si "da drumul la gura", caci prin tril si culori isi tine rivalii la distanta sau isi atrage partenera. Deci, motive duble pentru a canta de zor, cat e ziua de lunga. Este o pasare sedentara, nepretentioasa si, in trecut, era simbol al primaverii, al fecunditatii si al rabdarii. Ba chiar am citit si o legenda foarte frumoasa, care spune ca sticletele ar fi incercat sa scoata spinii din coroana lui Isus, de aceea a ramas cu pata rosie pe fata, in jurul ciocului.
In incercarea mea de a-mi face temele si a invata despre sticlete, am dat si peste o serie de expresii foarte amuzante, din popor.
1. Stiati ca expresia "a-si pune colivia de sticleti pe cap" inseamna "a se insura"?
2. Politistii sunt porecliti "sticleti", probabil datorita vestelor verzi, care iti sar in ochi si care atrag privirea.
3. Fosta mea diriginta din liceu ne zicea des: "cand va vin sticletii, sa veniti sa-mi spuneti, ca va motivez eu." Adica, daca avem chef de chiulit, sa-i spunem ei ca sa ne motiveze absentele.
4. "A-i scoate cuiva sticletii din cap" inseamna a-i scoate ideile proaste sau ciudate din cap.
5. Oamenii interesanti sunt cei carora "le canta sticletii la cap".

Astept cu nerabdare ca lista sa mai fie completata.
Pana una-alta, sticletii surprinsi de mine:

Prima "vanatoare"

Prima iesire la "vanatoare" nu a fost asa fructuoasa, m-am intors acasa doar cu un Pitigoi Mare (Parus Major), cu frigul intrat adanc in oase si destul de dezamagita. Auzisem atatea pasari in padure si eu sa ma intorc acasa doar cu un pitigoi? Cu ajutorul a doua site-uri de identificare a sunetelor si trilurilor, am reusit sa "descopar" ca in acea padure exista si pasari rapitoare, ghionoaie verde si o multime de pasari mici cantatoare. In plus, niste cuiburi la joasa inaltime mi-au dat de inteles ca acolo voi gasi, in curand, silvii si/sau muscari, pe care abia astept sa le cunosc.

Am stat la panda minute bune, dar numai pitigoiul a avut curaj sa se apropie si sa stea frumos la poza. Ba chiar aveam impresia ca face intentionat, sa previna pasarile din jur de prezenta mea. Dupa ce i-am facut si lui cateva poze, am zis sa-mi schimb locul, sa nu ma mai vada. Si iar panda. Dar al naibii pitigoi, ca o fi fost tot el sau altul, tot pe langa mine isi facea de lucru.

Asa ca prima mea lectie invatata a fost despre pitigoi si ca in tara noastra exista 7 specii diferite de pitigoi, dupa cum urmeaza:

1. Pitigoiul Mare (Parus major), care e prezent in toate tipurile de habitat, fiind cel mai putin pretentios. Il poti vedea si in orase, gradini, parcuri, livezi, paduri, in orice zi a anului. E cel mai mare dintre pitigoi si il poti recunoaste dupa "fesul" negru tras pana pe ochi, obraji albi si cravata neagra ce incepe imediat sub cioc si pana jos, sub coada. Pieptul e galben si penajul de pe spate/aripi e gri verzui. E galagios tot timpul anului, in special masculii care isi delimiteaza, astfel, teritoriul sau isi atrag partenerele. (foto © Luciana Marcu)

2. Pitigoiul de bradet (Parus ater), e cel mai mic dintre pitigoi, dar foarte asemanator cu cel mare. Are si el o caciulita neagra pe cap, cu o pata alba pe ceafa, obraji albi, dar fara cravata. Pieptul e rozaliu-crem si spatele e masliniu. Il intalnesti in zonele montane cu paduri de conifere, dar toamna tarziu coboara in zone mai joase si-l poti vedea alaturi de alte specii de pitigoi. (foto © Cristian Mihai)

 3. Pitigoiul albastru (Parul caeruleus), se distinge prin caciulita albastra, obraji albi si dunga albastru inchis care ii traverseaza obrajii, in dreptul ochilor, pana la ceafa. Penajul pe piept e galben cu o dunga/pata gri pe mijloc, iar pe spate e gri-verzui. Il poti intalni pana pe la 1200 m altitudine, paduri, livezi, gradini, parcuri. Se hraneste cu afide si larve daunatoare, asa ca e foarte apreciat de agricultori. (foto © Cristian Mihai)

4. Pitigoiul sur (Parus palustris), e o specie destul de comuna, il poti vedea in toate padurile de foioase, in parcuri si gradini. Se distinge prin caciulita neagra, obraji albi, spate maroniu si piept cenusiu deschis. Iarna se alatura trupelor plurispecifice (formate din mai multe specii) iar in timpul anului ii poti vedea in perechi. (foto © Bogdan Ciungara)

5. Pitigoiul de munte (Parus montanus) seamana foarte bine cu pitigoiul sur, unii (ca si mine) il pot confunda foarte usor, dar sunt, totusi, cateva diferente intre cei doi: pitigoiul de munte are barbita de sub cioc mai mare cea a pitigoiului sur. In plus, acestuia ii plac zonele impadurite mai inalte. (foto © Szabo Jozsef)

6. Pitigoiul motat (Lophophanes cristatus) e foarte usor de deosebit si remarcat dupa motul pestrit si barbita neagra. Ii place in zone inalte de rasinoase, dar il poti vedea si prin parcurile cu conifere inalte. (foto © Szabo Jozsef)

7. Pitigoiul codat (Aegithalos caudatus), cel mai dragalas dintre toti pitigoii (desi se zice ca e un pitigoi "fals", dar inca nu mi-am facut complet temele), arata ca un bulgare rotund si pufos, cu coada lunga, de unde i se trage si numele. Capul si pieptul sunt albe, spatele negricios cu nuante de roz la umeri. E o specie sedentara si il poti vedea in paduri de foioase, cranguri, parcuri si livezi. (foto © Florian Andronache)

Acum ca am invatat ceva despre ei, parca nu mai sunt asa dezamagita de pitigoiul meu si imi doresc tare mult sa-i cunosc si verisorii. :)

Vrabia de casa vs. vrabia de camp

Pana nu de mult, pentru mine vrabia era doar vrabie si atat. Nici prin gand nu-mi trecea ca exista 27 de specii diferite, in lumea intreaga. La noi vom intalni doar doua dintre ele: vrabia de casa si vrabia de camp. Cum le deosebim?
Vrabia de casa (Passer domesticus) e cea pe care o intalnim in orase, la fiecare colt de strada. Vine, cu siguranta, si pe pervazul tau in cautare de gazulite, firimituri etc. E mica, intre 14-16 cm, cu pene de culoare cafenie, impestritate cu negru si alb. Fruntea, crestetul, obrajii si pieptul sunt cenusii. Dimorfism sexual foarte bine pronuntat, ca la aproape orice specie de vietate, masculul e cel mai viu colorat. :)

Vrabia de camp (Passer montanus) e mai micuta, intre 12-14 cm si se distinge prin crestetul cafeniu si petele negre de pe obraji.



Pe cele din urma nu le veti gasi prin oras, dar le puteti vedea prin copacii si arbustii din camp deschis sau zonele de deal, le place sa cuibareasca in cavitati naturale sau sa ocupe "apartamentele" rezidentilor plecati in concedii prin tarile calde. Am vazut, chiar, si o simbioza interesanta intre ele si berze.
Daca vreti sa vedeti si celelalte 25 de specii de vrabii, le gasiti aici.


Si intrebarea care ma macina e: de ce, Doamne iarta-ma, se cheama "vrabie de camp" daca denumirea stiintifica e "montanus"? :D

Cu obiectiv in loc de pusca

Iubesc natura si tot ce inseamna ea, de la cea mai mica broscuta pana la cel mai salbatic animal. Incluzand, desigur, si animalele domestice. Dar m-a apucat asa, un fior si-un chef nebun sa vanez tot ce misca, in primul rand pasari, caci e mai usor sa le gasesti. In loc de pusca, le vanez cu aparatul foto, un amarat de DSLR Nikon D5100, cu obiectivele din kit. E greu, va trebuie sa invat tehnici de apropiere fizica pentru a putea compensa lipsa unui teleobiectiv.

Voi scrie si voi descrie tot ce vad, tot ce surprind, tot ce aud si ce simt. Ca un fel de jurnal al unui naturalist in devenire. Invat din mers si am noroc de oameni care au rabdarea si bunavointa sa ma invete cum, unde si cand gasesc anumite specii, cum sa ma apropii de ele si cum sa le identific.